"Ascund fiecare greşală a ta în zâmbetul meu palid... Dar nu zâmbesc ca să-ţi amintesc că ai greşit, zâmbesc în amintirea răbdării.... a iertării.... Nu zâmbesc la comandă şi nu zâmbesc forţat.... " spuse Lena zâmbind. Se oprise în urma lui, şoptind aceste cuvinte, urmărindu-l cum se îndepărtează... Semaforul arăta verde... unii oameni chiar se uitau miriaţi de ce nu trece... de parcã era treaba lor?!... era o grijă ironică... la adresa unei visătoare...mulţi se întrebau dacă cei doi tineri se certaseră...alţii erau contraţi că ea zâmbea, nu înţelegeau....
Cu un lung oftat, după ce a aşteptat de 8 ori culoarea verde la semafor, Lena a traversat strada şi în fiecare pas al ei auzea ca un ritm neîndurat "ascund(drept)... zâmbesc(stâng)... ascund(drept) ....zâmbesc(stâng)"...
Iată o zi de toamnă:...şi seara semaforul nu mai funcţiona... nici felinarul de lângă semafor... era chiar pustiu... însă un ritm, acel ritm al zâmbetului palid tot se auzea...ca o iertare a nopţii nelumitate şi nesemnalizate.
Cu un lung oftat, după ce a aşteptat de 8 ori culoarea verde la semafor, Lena a traversat strada şi în fiecare pas al ei auzea ca un ritm neîndurat "ascund(drept)... zâmbesc(stâng)... ascund(drept) ....zâmbesc(stâng)"...
Iată o zi de toamnă:...şi seara semaforul nu mai funcţiona... nici felinarul de lângă semafor... era chiar pustiu... însă un ritm, acel ritm al zâmbetului palid tot se auzea...ca o iertare a nopţii nelumitate şi nesemnalizate.
