O secundã înaintea rãsãritului

Cuvinte secate de sens,
Ceasul care tot arată fix de prea mult timp,
Clipe sticate şi încremenite între secunde,
Clepsidre sparte... şi nisip pierut pe braţul tău de piatră...
Mi-a secat albastrul...şi ochii mi se scurg,
Căutând timpul ce m-a lăsat încremenită
La doar o secundă înaintea răsăritului...

Imagine: http://bleedingsonata.deviantart.com/art/waiting-106731992

Cu ochii închişi

Uneori credea cã dacã închide ochii poate sã fugã... sã fugã de prezent, de cei din prezent, dar mai ales de cei din trecut, de trecut. Sã se evapore aşa cu ochii închişi prin toţi porii şi să pornească cu sufletul particule incolore şi reci spre cerul senin, prea albastru, cu nori mari şi pufoşi....
Inchidea ochii şi se concentra pe toate celelalte simţuri..mai ales pe cel auditiv... auzea secundele clipelor pierdute, auzea ceasuri rotunde spărgându-se cu zgomote vechi, auzea nu în ultimul rând vântul, vântul ce îi aducea pe chipul absent un zâmbet uscat... Buzele uscate tremurau uşor, prinzând culoarea zâmbetului....
Păcat doar că aşa,...cu ochii închişi uita de respiraţii... respiraţia ei era înăbuşită şi controlată, timidă.... dar celelalte repiraţii? Egoista aceasta selecţie...aşa cu ochii inchişi să nu asculte respiraţia.... cealaltă respiraţie..respiraţia ce încerca să înţeleagă ochii închişi, răsuflarea absentă, încremenită parcă în timp....

"Oare ea vede lumină, oare vede întuneric..şi de ce tace..de ce atâta tăcere? Tăcerea care trece peste zgomotul plin de viaţa, plin de prezent al respiraţiei mele...
Am s-o strig...."

Aşa cu ochii închişi, cu trupul închis în scoica încremenirii, se aude strigată... de undeva de la suprafaţă... De undeva de la suprafaţă porneşte spre adâncuri pe rând cate o literă... cu unde care răzbat greu.... şi încă după ce se aude clar strigată... ea cea fugită cu ochii închişi... se uita în urmă speriată..se simte ajunsă, încojurată, şi deschide ochii să privească prezentul în ochi:
Mulţumeşte că aude repspiraţia prezentului.... că s-a oprit din fugă...că trăieşte..da asta e cel mai important că traieşte..că simte..că se deschide din adâncuri.... că simte!

imaginea : http://ntscha.deviantart.com/art/eyes-wide-shut-unopened-105150143

Nu ştiu... dacă să mulţumesc pentru aceste lecţii. Oare trebuie să mulţumim pentru lecţiile pe care le primim în viaţă? Sau trebuie să zâmbim în semn de recunoaştere că azi ştim mai mult decât ieri. Eu şi mulţumesc şi zâmbesc. Chiar dacă o să trebuiască să mulţumesc şi să zâmbesc pentru aceeaşi lecţie de mai multe ori...până o învăţ.
Şi ce învaţ pe zi ce trece? Că lumea pe cât este de simplă, pe atât de mult e complicată de frica oamenilor de a simţi cu adevărat, de a trăi momentul, e afectată de indiferenţa,dezinteresul care sculptează....
Da, fiecare lecţie e un "maestru" care sculptează într-o bucată de marmura "brută"... dând o formă. Şi uite aşa lăsând margini colţuroase sau netede, "maeştrii" ajung la "piatra neşlefuită": la inimă. Aici nu mai şlefuiesc...aici sparg totul în bucaţele care se "risipesc" pe urma indiferenţilor şi a indiferenţelor...
Da, poate prea rece acestã comparaţie... şi vreau să învaţ să nu mai plâng nici măcar atunci când mulţumesc sau când zâmbesc...

Mulţumesc! :)

imagine: http://cocoloveschanel.deviantart.com/art/Sky-Whisper-102902763

Respirã...te r o g !

Am simţit respiraţia...m-am întors cu toată marea ochilor învolburată de emoţie...dar nu era a ta... nu era o respiratie umană..era vântul.... Copilaresc dacă aş întreba dacă tu l-ai trimis! Nu mai cred!... în poveşti.
Era doar vântul. Ce, el nu are voie sã respire?!... chiar îl rog ...să respire pe umărul meu, pe gâtul meu, prin părul meu, pe obraji şi pe buze...
O sã ştiu însă data viitoare că nu eşti tu...că poate nici n-ai fost vreodată....
Respirã te rog!!!!!!!

http://screamalovesong.deviantart.com/art/respira-simte-124082259