Nu-mi simt picioarele-mpietrite
pe inima cãzutã printre cioburi...
În braţele căzute am o carte
cu pagini de fluturi-ngălbeniţi
de vremurile tăcerii tale...
Nu-mi simt ochiul stâng,
Iar dreptu-mi străcluceşte aşteptând...
Cad, dar cad iubire spre cerul nopţii să te prind!
Imagine: http://crystynadragonrose.deviantart.com/art/Flying-130210792
6 comentarii:
Vaaai <3.
Ador cum scrii 8->
Am pe umãr aripi de vânt - minunat vers.Imi place vantul; mi-as dori sa-mi impleteasca un leagan si sa ma poarte spre inalturi 8->.
Anul asta [te citez]:" o sa te bat la cap" sa te inscrii la ambele sectiuni ale concursului [PROZA/POEZIE]. Iuli :))
foarte dragutza poezia.si poza...imi place..
Impresionant.Dar de ce trebuie sa cazi?
O cadere spre cer... "o cadere spre sus"... in lumea in care gravitatia si alte legi fizice isi pierd insemnatatea.... caderea duce uneori si spre cer....spre implinire, spre seninatate.( desi sunt aparent opuse)
ps. mie`mi place verdele foarte mult :)
eu urasc verdele :-s [si galbenul] dar fiecare cu ce'i place.
acuma ma repet,dar e foarte dragutza poezia ^^
Trimiteți un comentariu