Am să continui acel joc explicativ al tăcerii...>> poate că e o perioada ( cam mare aş zice ) în care mă simt marcată psihic şi emoţional de tăcere... Pentru că mă framantă atât de mult, atât din punct de vedere cât şi al conţinutului ( proastă formulare)...încerc cred ...să o înţeleg..să o accept să mă acomodez cu ea...

De ce taci....de ce nu spui nimic..de ce nu aud de la tine nimic de atâta timp ? De ce taci ?( acesta întrebare o să se repete obseziv) De ce atâta tăcere între noi...de ce taci? Timpul trece ca şi cum....( lasa asta! ) timpul trece....şi nu-ţi aud vocea... de ce taci? vocea ta... vocea incomparabila...vocea pe care nu o pot descrie în ghiersul românesc... vocea acea...care mi-a intrat în suflet..care s-a strecurat pe gaura cheii... care a topit gheata şi frigul şi întunericul l-a răpus... De ce taci? ( prea dramtic ) ....Şi uneori, chiar dacă asta se întamplă poate doar în vis te aud.... e vocea ta...dar tu defapt taci. De ce taci? Şi oare sunt capabiă ca atunci cand vorbesti în realitate să nu mi se pară vis? spune-mi, caci eu cred ca m-am obişnuit cu tine tăcând. De ce taci? Te rog, strigă-mă şi caută-mă si strigă-mă tare, tare..şi trezeste-mă din relalitatea în care nu te aud....si în care ma tot intreb de ce taci?....De ce taci? Să-ţi multumesc că taci.... şi să inteleg acesta tacere a ta? Pot? Vreau? >>>> DRAMATIZARE <<<<<

Trecând peste acestă penibila si obsesiva dramatizare... sunt , ...sunt DeZamAgitĂ.... şi am scris asa pentru că simt şi văd o dezordine cumplită prin acestă dezamagire....: aşa cum acel EL tace eu nu mai văd.... nu cred că mai văd..dar are oare cine să mă certe...că nu mai văd? ....are cine să mă certe cand am să tac?...să ma certe cand am să surzesc... să mă certe cand am sa mă prăbuşesc...

Tăcerea te învaţă să mori pe zi ce trece.... tacerea lui, a ta, a lor....
Tacerea ta imi spune ca mor pe zi ce trece....

Nu mă certa/N-ai să mă cerţi ca am scris acestea...şi că nu ma pricep dealtfel deloc în acestă arta...nu mă certa ca sunt oarbă, că încep să nu mai simt... Să nu ma cerţi cand am să tac...sau cand am sa mor...
.............
............................
...........................................
BINE TAC !

totuşi,


IARTA-MA!

*

Bine...n-am mai spus nimic de ceva timp...sau poate doar tacerea a grait pentru mine.
Daca stau mai bine sa ma gandesc, cred ca in ultimul timp am lasat sa vorbeasca tacerea in locul meu...dar oare cei in jur au inteles mesajul tacerii mele, oare au inteles ce voiam sa le transmit?...Normal ca nu le cer o intelegere "detaliata" sau mai bine zis exacta ci mai degraba aproximativa...
Sunt unele momente ( la mine incep sa devina cam dese ), cand mi se pare...sau ni se pare ca sa generalizez ( cu gandul ca poate mai sunt si altii in situatia mea, sau daca nu, tot nu e suparare... am sa ma simt cu "1 gram mai diferita" decat ceilalti.... ), ni se pare ca, toate literele, cuvintele nu sunt de ajuns, nu sunt suficiente..pentru a ne rosti sentimentele, dorintele, vointele...
Stau acum sa ma gandesc...defapt scriu gandindu-ma daca oare exista o asa numita intelegere in tacere.... >Daca fiecare ar intelege tacerea celuilalt<...greu de discutat..ar disparea poate misterul... e relativ...pentru ca totusi am vrea sa fim intelesi...Desigur...aici intervin limitele..noi ne putem limita tacerea...asa cum ne limitam (majoriatea) cuvintele pe care le rostim ( desigur pe care inainte le gandim, le cantarim pentru siguranta de cateva ori... )...
Si totusi revin spunand..poate ca de obicei ca timpul trece...si da, in ultimul timp..zilele, lunile, anii trec parca mai repede.... Oare chiar exista un moment dat in care timpul incepe sa alerge mai repede...ca un copil ce a invatat sa mearca...ca un adolescent ce a prins puteri si acum alearga alearga..dandu-si poate viteza sau maratonul....vietii... da ciudat.. "viata timpului"....

Deci combinand tacerea cu timpul...sa zic eu ca poate se includ unul pe altul..in tacere existand timp....si in timp existand tacere...( e un joc de cuvinte dar daca citesti cu atentie..poate o sa vezi sensul ascuns...) aici chiar am sa las tacerea (mea ) sa va lamureasca...

Love

Da ..iubire... azi am vorbit 2 ore pe acesta temã....dar oare sunt de ajuns 2 ore si 2 poeme pentru a defini iubirea.... Mie mi s-a pãrut cã am vorbit mult pe acesta temã..si cred mai degarabã cã iubirea trebuie simtitã .....si mai putin vorbitã... De ce sa avem de ales cum sa interpretãm iubirea..fiecare face aceasta cum poate....prin cuvinte...prin simtaminte, prin poeme..si nu e de judecat...

Însã un lucru pe care îl sustin în mod subiectiv...este acela cã dacã ar trebui sã-i atribum o culoare dragostei pentru mine in mod clar este culoare : ALBASTRU. Si pentru ca tot am o explicatie mai mult sau mai putin metaforica...am sã sustin si identitatea cromatica a iubirii.....: De ce albastru?

Iubirea e adâncã precum o mare albastrã...uneori e linistitã...si o simti precum o plutire.... albastrul ascunde în adâncuri comori nepretuite...Însã uneori valurile mãrii devin violente ...iti izbesc sufletul...iar adâncul devine un necunoscut de un mistic înfiorãtor...
Dragostea e ca un zbor nevãzut pe cerul albastru..... uneori prea înalt....

oricum pentru mine e Albastra (Iubirea)...

Însã Iubirea, acest subiect despre care s-a trãit, s-a vorbit, s-a versificat, s-a cântat... este se pare motivul central al existentei noastre...suntem fãcuti din iubire...pentru a trai cu iubire...si un suflet romantic ar putea spune ca noi chiar respirãm iubire si mâncãm iubire...

Si desi nu mereu aerul are acel parfum al iubirii ...sã nu uitam cã..... undeva , cineva NE IUBESTE în felul sãu: fie prin cuvinte, fie prin gesturi, prin zambete, gânduri, prin privire, chiar prin tacere...prin versuri, prin cântece....prin poeme

Respira adanc!!!!!!!!!!!