vineri, 7 august 2009


Nu ştiu... dacă să mulţumesc pentru aceste lecţii. Oare trebuie să mulţumim pentru lecţiile pe care le primim în viaţă? Sau trebuie să zâmbim în semn de recunoaştere că azi ştim mai mult decât ieri. Eu şi mulţumesc şi zâmbesc. Chiar dacă o să trebuiască să mulţumesc şi să zâmbesc pentru aceeaşi lecţie de mai multe ori...până o învăţ.
Şi ce învaţ pe zi ce trece? Că lumea pe cât este de simplă, pe atât de mult e complicată de frica oamenilor de a simţi cu adevărat, de a trăi momentul, e afectată de indiferenţa,dezinteresul care sculptează....
Da, fiecare lecţie e un "maestru" care sculptează într-o bucată de marmura "brută"... dând o formă. Şi uite aşa lăsând margini colţuroase sau netede, "maeştrii" ajung la "piatra neşlefuită": la inimă. Aici nu mai şlefuiesc...aici sparg totul în bucaţele care se "risipesc" pe urma indiferenţilor şi a indiferenţelor...
Da, poate prea rece acestã comparaţie... şi vreau să învaţ să nu mai plâng nici măcar atunci când mulţumesc sau când zâmbesc...

Mulţumesc! :)


imagine: http://cocoloveschanel.deviantart.com/art/Sky-Whisper-102902763

4 comentarii:

Oana Emilia spunea...

Faptul ca nu treci ignoranta pe langa ele si le inveti...e un mod de a multumi! :)

Ninsori Oglindite spunea...

incerc sa le invat... :)

Ioan spunea...

Frumoasa comparatia "inima - piatra neşlefuită".
"Eu şi mulţumesc şi zâmbesc." Felicitari pentru atitudinea pozitiva.
"vreau să învaţ să nu mai plâng" Nu-i nimic rau in a plange sa stii :)

P.S: Imi place stilul tau, sper sa nu te supere comentariul:D

Iulia I. spunea...

Poate ca ar trebui sa invat si eu sa multumesc ... poate asa nu o sa ma mai plang atat de mult.
>:D< Hugs


Nu ştiu... dacă să mulţumesc pentru aceste lecţii. Oare trebuie să mulţumim pentru lecţiile pe care le primim în viaţă? Sau trebuie să zâmbim în semn de recunoaştere că azi ştim mai mult decât ieri. Eu şi mulţumesc şi zâmbesc. Chiar dacă o să trebuiască să mulţumesc şi să zâmbesc pentru aceeaşi lecţie de mai multe ori...până o învăţ.
Şi ce învaţ pe zi ce trece? Că lumea pe cât este de simplă, pe atât de mult e complicată de frica oamenilor de a simţi cu adevărat, de a trăi momentul, e afectată de indiferenţa,dezinteresul care sculptează....
Da, fiecare lecţie e un "maestru" care sculptează într-o bucată de marmura "brută"... dând o formă. Şi uite aşa lăsând margini colţuroase sau netede, "maeştrii" ajung la "piatra neşlefuită": la inimă. Aici nu mai şlefuiesc...aici sparg totul în bucaţele care se "risipesc" pe urma indiferenţilor şi a indiferenţelor...
Da, poate prea rece acestã comparaţie... şi vreau să învaţ să nu mai plâng nici măcar atunci când mulţumesc sau când zâmbesc...

Mulţumesc! :)


imagine: http://cocoloveschanel.deviantart.com/art/Sky-Whisper-102902763

4 comentarii:

Oana Emilia spunea...

Faptul ca nu treci ignoranta pe langa ele si le inveti...e un mod de a multumi! :)

Ninsori Oglindite spunea...

incerc sa le invat... :)

Ioan spunea...

Frumoasa comparatia "inima - piatra neşlefuită".
"Eu şi mulţumesc şi zâmbesc." Felicitari pentru atitudinea pozitiva.
"vreau să învaţ să nu mai plâng" Nu-i nimic rau in a plange sa stii :)

P.S: Imi place stilul tau, sper sa nu te supere comentariul:D

Iulia I. spunea...

Poate ca ar trebui sa invat si eu sa multumesc ... poate asa nu o sa ma mai plang atat de mult.
>:D< Hugs