Întrebări încolăcindu-se
Pe albastrul împietrit...
Ce rece mă întorc în mine
Spre pamântul ud
Adormindu-mi rănile
În adâncuri sparte
De iluzia optică a iubirii?!

Incercam... teroria...

Sprijiniţi de copacul uscat
ţinându-ne inimile
pe fire de rouă
Încercăm teoria flexibilităţii sentimentale...

Fără...

Şi-am tot căzut

iertându-ne zborul...

Iar trupurile noastre s-au descompus

în pământul de amintiri din urma noastră.

Nici nu mai ştiu pe unde eşti…

Poate o respiraţie pe un gât încovoiat

ca o aripă ruptă...

Ne trezim mereu

Spre ceasul din apus

Fără tine

Fără mine…

Toamna...

Toamna...ca o copilă îmbujorată cu mâinile reci de la o circulaţie periferică proastă... stând în haina-i de orfană, îşi despleteşte părul şi, şi-l împleteşte iar şi iar...în reci ploi...
Scăpătând dintre lumini, în frigul de pe buzele decojite se aude murmurul unei foste iubiri... poate a roşului sau o galbenului pal...
Orfana adună tot ce sufletele aruncă în drum... iar lada ei cu fructe se va transforma curând într-o dulceaţă cu amprente adânci umane...

O toamnă frumoasă tuturor!...şi aveţi grijă ce aruncaţi, ce păstraţi, cu ce îndulciţi sau nu toamna...